Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Cuvinte-cheie

Ultimele subiecte
» Ne vom intoarce intr-o zi!!!!
Joi Noi 01, 2012 12:12 pm Scris de Zamolxe

» Va doresc timp
Lun Oct 22, 2012 7:18 am Scris de Zamolxe

» Noi i-am invatat pe egipteni sa faca piramidele
Vin Oct 19, 2012 12:33 pm Scris de Zamolxe

» Senzational codul Bibliei.
Lun Aug 13, 2012 3:39 pm Scris de Zamolxe

» Sfantul Graal se afla in America?
Mar Iul 31, 2012 5:46 pm Scris de Zamolxe

» De la comori blestemate, la OZN-uri: Harta Romaniei misterioase
Mar Iul 31, 2012 5:43 pm Scris de Zamolxe

» Şapte blesteme care au schimbat istoria
Mar Iul 31, 2012 5:41 pm Scris de Zamolxe

» Bucegiul subteran
Mar Iul 31, 2012 5:39 pm Scris de Zamolxe

» TOP 10 evadari uluitoare din inchisori
Mar Iul 31, 2012 5:36 pm Scris de Zamolxe

Septembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 

Calendar Calendar

Parteneri
forum gratuit



Surse votare online..
Surse votare online..
Surse votare online..

Împăraţii daci ai Romei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Împăraţii daci ai Romei

Mesaj Scris de Zamolxe la data de Lun Iul 09, 2012 3:52 pm

Împăraţii daci ai Romei





Postat de addaci in Articole | 1 comentariu







Jul 9, 2012




[url=http://www.facebook.com/sharer.php?u=http://adevaruldespredaci.ro/?p=988&t=Împăraţii daci ai Romei | Adevarul despre daci&src=sp]135Share[/url]Împăraţii
romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate
numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor
dacică s-a păstrat tăcerea.

De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii
străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne
garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma
Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi
ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din
motive greu de înţeles.



Regalian, strănepotul lui Decebal?



Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către
romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi
fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate.
Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar
numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice,
ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a
Imperiului roman. După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toti
cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu
drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în
ierarhiile vremii.

Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie.
Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în
preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal,
un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat, sau
poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la
îndoială este originea dacică a lui Regalian.

În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul
Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din
zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la
cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele
sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia
Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După
preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine
de la Roma împotriva lui şi îl invinge. Conform surselor scrise,
Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu
roxolanii.



Dacia – abandonată sau eliberată?
Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei
Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de
catre Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii
trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice
şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată
mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să
consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă
vreme nu au avut curajul să-l recunoasca.

Scrierile vechi ne informează că “Dacia a fost pierdută” în vremea
adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea
acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi
baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure
ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun
retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi
de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi,
istoricii insistă că prin “carpi” trebuie să înţelegem “goţi”).
Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului
Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea
armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un
abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare.

Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci
şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de apărat, din
pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat, în sudul
Dunării, o altă Dacie, numită “Dacia Aureliana” şi mai apoi “Dacia
Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi
întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii
liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de
romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să
fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a
imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.



Aureolus, ciobanul din Carpaţi



Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac
dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul
bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din ţara getică, numită
mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca
soldat de rând în armata romanâ, a câştigat simpatia împaratului
Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a caştigat şi
încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost
trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din
Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului
de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele
sale, în anul 268.

Totul[wow][/wow]
se petrecea în plină criza politică a imperiului, celebra criză a
secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de
împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată.
Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat
împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a
refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în
asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi
păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis,
ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.



Împăratul Galeriu, “olteanul” care i-a răzbunat pe daci



Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al
cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica
(Sofia), dintr-o mamă dacă, venita din nordul Dunării, din Dacia
Traiană. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi
venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul
Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul creştin care ne
confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva
informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat.

În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma
şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către
Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să
schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri,
împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum,
după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile
sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după
urcarea sa pe tron.

Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din
istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său
de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în
formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută
aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că
este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul
lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de
romani şi de numele de “roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi
exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate
dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui
Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere,
astfel, memoria dacilor.



Daia şi Licinius



Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a nascut
în Dacia Aureliană, la sud de Dunare, având-o ca mamă pe sora
împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după
adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre
Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din
Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun
cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de
“Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul
împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacică) au fost
numiţi “fiii augustilor”.

În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă
de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai
mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311,
Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat
cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum
(Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un
eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia
creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului.

De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul
dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun
unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul sau a fost luat de
Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius
şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a
ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti
patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a
început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.



Constantin şi Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin



Dar
cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul
împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunare, la Naissus, în
Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său,
împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în
vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care
îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de
cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci,
Constantin era, mai exact, un moeso-dac.

Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim
sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea
Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea
friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii
mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este
spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul
său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din
reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de
daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt
scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin.

Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea
lor pe un monument al unui împarat roman, dacă nu faptul că acesta era
născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare
preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi
încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste
Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă această “profanare” a forului lui
Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi
că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile
anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident.

E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui
Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui
Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe
monumentele predecesorilor săi. Iulian Apostatul ne povesteşte că, după
ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut
timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât
de grandios.

Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost
lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi
îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era
preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a
părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării
celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi
găşeste în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează
obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din
această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de
căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte
scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din
ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia
acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la
Byzantion, numit, după moartea sa, Constantinopol, iar după cucerirea de
către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul
spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia
în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient
străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă.

Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această
transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar
dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al
dăinuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era nascută, se pare, în Asia Mica,
într-o familie foarte modestă. A avut o legătura neoficială cu
Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în
teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a
contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a
imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se
spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la
Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi
le-a comandat şi coordonat.

De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul
său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sala numită
“Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de
luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de
daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi
Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv
cursul istoriei.



Falsificarea istoriei



Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic
despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă
să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii
noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul
pentru a “demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul
împăraţiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba
roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi
sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă
avea nume latin.

Despre informaţiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la Galeriu
s-a spus că nu merită să fie luate de bune. Despre cele din “Historia
Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar
fi vorba de nişte născociri. De ce toate acestea? Din doua motive
diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A.
Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei,
în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de
continuitate de-a lungul mileniului “întunecat”, până la venirea
maghiarilor în Transilvania.

Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le
încurcă socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare,
pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici. Istoricii români,
în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată
populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare,
şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea
vreme, “nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din
strămoşi daci romanizaţi.

Dar
faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii
dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci
integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte
importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în
societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi
fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică,
li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe
originea etnică.

Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu
Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius
(despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul
Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui
Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti
iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După
trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula “devenea”
o dacă romanizată.

În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus
“hatmanul călărimii Avreulus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari,
cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea
romanilor din Dacia. Şi într-un caz, si in celalalt, s-a dorit
înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific
furnizat de izvoarele scrise. Această falsificare persistă până astăzi,
iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi.
Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a
născut demult, dar continuă şi astazi. Istoricii nostri desăvârşesc
opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un
întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.



un articol de Aurora Peţan (preluat din Formula AS)



Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul
despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe
care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le
trimitem! Mulţumim!


Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/
avatar
Zamolxe
Admin

Mesaje : 67
Data de inscriere : 01/07/2012
Varsta : 48

Vezi profilul utilizatorului http://secretelelumilor2012.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum