CONSPIRATIA DIN SPATELE ABDICĂRII LUI A.I.CUZA

Cine studiază fenomenul francmasonic din România, imposibil să nu
remarce că ea „coafează” multe evenimente istorice, marcate de
maleficitatea acestei organizaţii. La 24 ianuarie al fiecărui an, spre
exemplu, celebrează victoria masoneriei în subjugarea României şi îl
prezintă pe Alexandru Ioan Cuza ca fiind masonul care a unit lojile din
Moldova şi Ţara Românească. Dar „uită” să menţioneze că domnitorul a
intrat în conflict deschis cu Masoneria atunci când nu a mai vrut să le
facă jocurile. Drept urmare, Monstruoasa Coaliţie l-a alungat în exil
şi a adus pe tronul României un prinţ străin, sărac lipit pământului.
Spre ruşinea lor, ofiţerii care asigurau securitatea domnitorului s-au
alăturat acestei coaliţii încălcându-şi jurământul…
Abdicarea
domnitorului Alexandru Ioan Cuza reprezintă un subiect insuficient
studiat de cercetătorii şi istorici, de fapt, un subiect cam ignorat de
aceştia. Românii cunosc doar ce au învîţat la şcoală: domnitorul a
fost silit să abdice de „Monstruoasa Coaliţie”.




Nu prea mulţi cumosc că domnitorul a fost în relaţii foarte bune
cu Napoleon al III-lea, împăratul Franţei. România acelor vremuri, o
ţară mică, fără bani, fără armată şi prost plasată pe harta Europei
avea un singur prieten de nădejde: al doilea imperiu francez. Austria,
Rusia şi Turcia nu vedea cu ochi buni unirea Principatelor Române. Doar
datorită sprijinului Franţei şi a Francmasoneriei au accepta, şi
atunci cu greu, unirea acestora şi restituirea către Moldova a sudului
Basarabiei în 1856.
Alegerea lui Cuza, stabulirea capitalei la
Bucureşti sunt lucruri cunoscute, fapt pentru care nu le voi trata. Voi
prezenta unele fapte şi evenimente necunoscute marelui public.
Foarte
puţini cunosc că, la dubla sa alegere din 1859, A.I.Cuza a făcut o
promisiune: va preda puterea după 7 ani de domnie. La propunerea lui
Napoleon al III-lea, încă din 1860 România ar fi putut fi independentă
faţă de Turcia şi nu mai trebuia să aştepte un străin să urce pe tronul
României: habsburgul Karl Eitel Friederich Zepyrinus Ludwig von
Hohenzollern-Sigmaringen, aka Carol I. Dar domnitorul a fost trădat.
Vorbim
iarăşi de trădare, o constanţă care a influenţat major Istoria
Românilor, încă de pe vremea marelui Burebista. Istoria României a
fost o înşiruire de uneltiri şi trădări, în luptele pentru tron. Aceste
lupte intestine au marcat Ţările Române.
În cazul lui Cuza,
trădătorul a fost Mittică aka Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăuşanu,
tatăl unui alt trădător, colonelul Alexandru Sturdza, cel care a trecut
la nemţi în Primul Război Mondial cu planurile de luptă ale armatei
române. Ca să nu mai revin asupra acestui subiect, specific ca părtaş la
trădarea colonelului A.Sturdza pe lcotenent-colonelul Crăiniceanu,
comandantul Regimentului 25. Tatăl acestuia, generalul Crăiniceanu, pe
atunci ministru de Război, şi-a condamnat şi a ordonat executarea
fiului-trădător. Cei care au vizionat filmul „Triunghiul morţii”, în
regia lui Sergiu Nicolaescu, au reţinut acest aspect.
Trăpdătorul
Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăuşanu a fost sprijinit de „Monstruoas
Coaliţie”, cum a fost numită coalţia clasei politice (liberalii şi
conservatorii), al cărui tartor-şef a fost Ion C.Brătianu Şefii
trădătorilor au fost răsplătiţi pe măsură: Sturdza devine şef al
Partidului Liberal, prim-ministru al României între 1901-1906, iar Ion
C.Brătianu numit prim-ministru între 1876-1888!!!
Este adevărat că
nici Cuza nu a deschis de multe ori uşa la biserică. Le cam avea cu
băutuira şi mai ales cu femeile, dar ştia să-şi aleagă oameni pricepuţi
în toate domeniile. Bravo lui! A fost un domnitor abil, de succes şi
dedicat binelui public. Asistat de către consilierul său, Mihail
Kogălniceanu (a ştiut să-l aprecieze şi să-l aleagă), sub conducerea
căruia a format guivernul, Cuza a iniţiat o serie de reforme care au
dat un nou început societăţii româneşti. În anul 1863 are loc
secularizarea averilor mănăstireşti , având sprijinul Parlamentului,
iar un an mai târziu, purcede la dezrobirea ţăranilor şi iniţiază
reforma agrară. În timpul său a fost adoptat primul Cod Civil şi Cod
Penal, inspirate după Codul Napoleonian. A înfiinţat Jandarmeria şi a
modernizat Armata Română. Tot în anul 1864, Cuza supune aprobării
poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege
electorală. A fost promulgată legea pentru obligativitatea
învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din
România: cea de la Iaşi, la 1860 şi cea de la Bucureşti la 1864.
Aceste
reforme au avut un mare impact în străinătate, ceea ce a dus la
intensificarea activităţilor diplomatice ale României. Dar nu au fost
agreate de cler şi marea boierime. Datorită intrigilor şi
conspiraţiilor arhimandritului Nylos din Constantinopol, Cuza a fost în
pericol de a fi asasinat. Acţiunile au fost dejucate de agenţii români.
Însă s-a format un grup de complotişti din reprezentanţii clerului
ortodox grec, cărora li s-a alăturat şi Henry Bulwer, ambasadorul Marii
Britanii la Conctatinopol.
Începutul lui 1866 aduce scurgerea celor
7 ani, cât a promis domnitorul că va sta pe tron. Dinspre partea lui
Cuza nu se întrezărea nici o intenţie de a părăsi de bună voie puterea.
De fapt, din 1864 guverna doar prin decrete, ignorând Parlamentul,
ceea ce denotă un regim de dictatură personală. Se cam, dedulcise la
domnie pe viaţă!
În dimineaţa zilei de 11/23 februarie 1866, la ora
4.00, un grup de conspiratori înarmaţi l-au forţat pe domnitorul Unirii
să abdice, după care a fost exilat.
Femeie, numele tău este TRĂDARE!
Aşa a fost şi în cazul domnitorului A.I.Cuza. Două femei au avut rolul
hotărâtor în reuşita loviturii de stat.
Colonelul Nicolae
Haralambie, comandantul regimentului de artilerie din garnizoana
Bucureşti s-a îndrăgostit nebuneşte de doamna C., dintr-o familie
aristocrată care a optat pentru Partidul Liberal. Reprezentanţii
„Monstruoasei Coaliţii” i-au oferit substanţiale avantaje (inclusiv
materiale) în schimbul acceptării colonelului în pat. În noaptea
abdicării, colonelul N.Haralambie a îndreptat tunurile spre palatul
regal.
Jocul complotiştilor l-a făcut şi ibovnica Maria Obrenovici,
faţă de care Domnul era robit de pasiune, crezâînd-o fără prihană.
După ora 2.00, în noaptea trădării, amanta şi Cuza s-au retras în
aceeaşi cameră (resemnată, Doamna Elena, împreună cu copii soţului şi
ai metresei!, visa în apartamentul vecin).
După câteva partide de
amor, spre dimineaţă s-a scris istoria Pe uşa lăsată special deschisă
de metresă, au pătruns militarii care l-au obligat să abdice.
După
detronarea lui A.I.Cuza, Ioan Ghica, total repezit şi neinspirat, l-a
aclamat în Parlament ca rege pe „Vodă Filip I-ul”, principe de Flandra.
Însă acesta a refuzat oferta. După câteva luni de propuneri şi
tatonări, a fost ales ca rege al României Karl Anton von
Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I al României, la 10 mai 1866.

Aducerea printului strain era menită să înlăture luptele fratricide
dintre pretendentii la tron, de a intări institutia domniei şi a
succesiunei, iar printr'o stabilitate politică de lungă durată să se
dea posibilitatea tării să se desvolte economic şi cultural.
A
urmat o perioadă de stabilitate caracterizată printr-o bună organizare
administrativă, s'a înfiintat o armta natională puternică, s'au
construit unităti economice, poduri, şosele şi căi ferate. Armata
română a dat dovadă in timpul războiului independenţei de o bună
instructie inzestrată cu un bun armament.
Cronicarul aminteşte că
la 9 Mai 1877, parlamentul român a proclamat independenta, iar la 10 Mai
1881 Printul Carol devine Regele României, sub numele de Carol I şi
domneşte pănă la 27 Septembrie 1914, adică până când a decedat.

Incă din timpurile trecute Principatele au fost obiectul de târg şi de
intelegere al Marilor Puteri contra intereselor poporului romăn. Intre
tarul Rusiei Alexandra I şi împăratul Frantei, Napoleon I se încheie
două tratate secrete prin care Rusia işi aroga dreptul de a anexa
Principatele romăne. Deşi beligeranti in timpul războialui ruso-turc
din 1877-1878, nu ni so recunoaşte dreptul de beligerant, iar Rusia, cu
care Romania incheiase la 4 Aprilie 1877 un tratat, prin care se acorda
din partea României dreptul de pasaj al trupelor ruseşti, in timp ce
Rusia se "obligă să garanteze integritatea teritorială a stutului
român". Dar in timp ce trupele române sunt chemate in grabă de
comandarrnentul rusesc să le salveze de distrugere, Rusia lua măsuri de
anexarea sudulai Basarabiei. Nici la pacea de la San Stefano şi nici
la Congresul de la Berlin nu ni se recunoaşte dreptul de beligerant,
deşi sângerasem. Mai mult, Marile Puteri sanctionează anexiunea
Basarabiei şi ne impune, conditia, ca pentru recunoaşterea
independentei, să "acordăm cetătenia tutaror evreilor aflători la acea
vreme in România", o condiţie care in nici ana din tările semnatare nu
era aplicată. Se ştie că acordarea unei cetătenii se face numai la
cerere şi numai individual. Acordarea cetăteniei se face in masă numai
la schimbarea de teritorii şi numai cetăţenilor tării care a cedat şi
nu străinilor aflati intâmplător sau in mod exceptional pe acel tinut.
Marile Puteri ne condamnă când trupele romăne au alungat regimul de
teroare comunist din Ungaria, instalat de Bela Kun. In anul 1939, am
fost impărţiti intre Stalin şi Hitler, iar la Teheran, Jalta şi Potsdam
am fost daţi "in sfera de influentă sovictică”.
Este o mare minune
că un popor mic a putut să infrunte atâtea forte străine şi duşmane şi
să desjoace atâtea planuri străine. Am spus-o şi o repetăm: fără
declanşarea forţelor interne ale poporului roman nu se putea realiza
nimic. Meritele sunt ale lui!